România se confruntă cu o creștere alarmantă a fraudelor informatice și atacurilor cibernetice, arată Raportul anual al Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) pentru 2024, prezentat miercuri într-o conferință de presă. Datele oficiale arată că fraudele informatice au crescut cu 40,2%, iar malware-ul a explodat cu 286,8% față de anul precedent, reflectând trendurile globale.
Atacatorii utilizează tehnici sofisticate, precum spoofing-ul telefonic sau schemele false de „investiții financiare”, exploatând încrederea victimelor pentru profit rapid. Creșterea numărului de incidente raportate se datorează și campaniilor DNSC de încurajare a raportării, semn că gradul de conștientizare publică asupra riscurilor cibernetice a crescut.
Alte forme de atac în creștere includ bruteforce (+30,3%) și conturi compromise (+21%), generate de automatizarea atacurilor și lipsa autentificării multifactor, dar și de utilizarea repetată a aceleiași parole pe mai multe platforme. În schimb, atacurile de tip phishing au scăzut cu 21%, iar IP-urile infectate, website-urile compromise și atacurile DDoS au înregistrat reduceri semnificative, datorită investițiilor în securitatea infrastructurilor și a implementării măsurilor de protecție.
Fenomenul ransomware rămâne însă o amenințare majoră: DNSC a gestionat 101 incidente de acest tip în 2024, afectând spitale, instituții publice, companii de energie și bănci. Printre cazurile grave se numără paralizarea platformei „Hipocrate” la 26 de spitale, compromiterea a peste 800 de servere și 4.000 de stații de lucru la Grupul Electrica și blocarea sistemelor Primăriei Timișoara sau ale Primăriei Sectorului 5.
Țintele atacurilor au inclus sectoare critice precum energie, bancar, telecomunicații, transport și administrație publică, dar și partide politice și universități. Multe atacuri au fost lansate de pe IP-uri găzduite în Rusia.
Raportul DNSC, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, subliniază că România se află pe linia frontului în fața amenințărilor cibernetice. Creșterea fraudelor și malware-ului, alături de persistența ransomware-ului, arată că investițiile în securitate cibernetică, educație digitală și cooperarea instituțională rămân vitale pentru protejarea atât a infrastructurilor critice, cât și a utilizatorilor obișnuiți.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook