Cetăţeni de Onoare
FOTO/De astăzi, Ploieştiul are noi CETĂŢENI de ONOARE. Vezi despre cine este vorba
Consilierii locali s-au întâlnit astăzi în cadrul unei şedinţe ordinare de CL. Pe masa de lucru au avut de dezbătut şi votat 16 proiecte de hotărâre.
Printre ele s-a numărat şi cel privind decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti poetului Nichita Stănescu şi profersorului emerit Ion Th. Grigore.
Proiectul a fost iniţiat de către viceprimarii Ploieştiului, George Pană şi Cristian Ganea iar raportul de specialitate a fost semnat de reprezentanţii Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Ploieştiului.
Autorităţile vor astfel să îşi arate aprecierea faţă de aportul adus de celer două personalităţi pentru dezvoltarea culturii naţionale şi pentru promovarea imaginii localităţii.