În urma unui accident grav produs în Cluj Napoca trei persoane au fost rănite!

Aseară, un conducător auto de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa în direcția străzii Bucium ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe un sector de drum în curbă. El a intrat într-un alt autoturism condus de o femeie de 40 de ani, din municipiul Turda, din sensul opus.

În urma evenimentului a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv a conducătorului auto, a unei pasagere din mașina acestuia și a unei femei din celălalt autoturism, pasageră. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ.

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești au intervenit la accidentul rutier petrecut pe Drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca. De asemenea, la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. Patru persoane, respectiv trei femei și un bărbat, au primit primul ajutor calificat la fața locului. Toate persoanele implicate în accident erau în stare de conștiență și sunt cooperante.

În urma accidentului, martorii au spus că drumul are probleme: „Porțiune de drum de la Colina până la Roată e extrem de periculoasă și nimeni din specialiști de la drumuri nu văd acest lucru… acele borduri înalte sunt un real pericol pe lângă că banda de circulație e redusă ca dimensiune la maxim, 2,50 m, sub limita minimă legală cu 0.30 m e și destul de virajată…”, a spus un șofer.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *