Sursă foto: CSM Ploiești

Juniorii D1 de la CSM Ploieşti au câștigat Cupa Petrolistului, competiţie organizată de Petrolul Băicoi pe propria bază sportivă, sâmbătă, cu şase echipe participante.

Antrenați de Lucian Catinca, tinerii fotbaliști au reuşit să câştige turneul după trei victorii spectaculoase. Două dintre acestea au fost obținute în grupă, iar ultima (și cea mai importantă), în finala competiţiei.

În primele două meciuri, CSM Ploieşti s-a impus categoric, cu 7-0 împotriva celor de la AS Podenii Noi şi cu 8-1 contra gazdelor de la Petrolul Băicoi, iar în ultimul act au defilat cu ACS Juniorul 83 Ploieşti, câștigătoarea celeilalte grupe: scor final 11-1!

Ploieșteanul Elisei Ioan a fost golgheterul competiției, cu 7 goluri, iar Vlad Tronaru și Alexandru Catinca au fost numiți cel mai bun portar, respectiv cel mai tânăr jucător participant.

Eric Constantin a revenit și el după o accidentare care l-a ţinut „pe tușă” timp de patru luni, talentatul jucător marcând și el un gol la Băicoi.

Lotul de jucători folosit de Lucian Catinca: Vlad Tronaru, Denis Belciug, Ianis Voinea, Eduard Voicu, Eduard Zaharia, Matei Otavă, Filip Dincă, Andrei Alexe, Elisei Ioan, Gabriel Bunea, Nicolas Barbu, Darius Baciu, Alexandru Stroie, Erik Radu, Ianis Feraru, Ioan Ion, Rareş Stan, Rareş Bădică, Robert Mihalcea, Eric Constantin şi Alexandru Catinca.

Tot sâmbătă, echipa de juniori D a CSM Ploieşti, care evoluează în sistem „elite” (câte o repriză fiecare dintre formaţiile de juniori C şi D1), a disputat restanţa cu Astra Ploieşti, reuşind să câştige cu 2-0 graţie golurilor marcate de Ianis Rudaru şi Ionuţ Guţă.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *