SAJ Prahova, acţiune inedită cu copii de grădiniţă
FOTO/ Salvatori în uniformă de grădiniţă. Se întâmplă în Ploieşti.
În România mor anul aproximativ 70.000 de persoane pentru ca nu primesc la timp primul ajutor. La acest capitol suntem codaşii Europei. Puţine persoane cunosc manevrele de resuscitare.
Există însă speranţă că lucrurile se vor schimba. Spre exemplu, astări la sediul SAJ Prahova a fost organizată o acţiune inedită în curtea instutuţiei. Mai mulţi copii de grădiniţă au fost invitaţi, timp de o oră, să intre în contact cu cadrele medicale. I-au putut vedea cu ochii lor pe cei care poate într-o zi le vor salva bunicii de la moarte şi chiar i-au învăţat tehnici de prim ajutor.