Sursă foto: Facebook/ CSO Tricolorul Breaza

Sâmbătă, cei de la Tricolorul Breaza au reușit, prin victoria cu Teleajenul Văleni (6-1), să devină oficial campionii județului Prahova și să se califice la barajul de promovare în Liga a III-a, unde vor înfrunta Daco-Getica (reprezentanta Capitalei).

Echipa bucureșteană, fostă prim-divizionară în sezonul 2017-2018 (sub numele Juventus) va găzdui prima manșă a barajului de promovare, la data de 17 iunie, ora 18:00, pe stadionul din cartierul Colentina. Pe 24 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul Eugen Soriceanu, se va disputa manșa retur, „tricolorii” sperând să aibă alături, în aceasta lupta, un stadion plin, pentru a se întoarce în competiția pe care o câștigau acum 15 ani chiar la centenarul fotbalului brezean.

Cei de la Tricolorul Breaza au făcut anunțul victoriei din liga prahoveană pe pagina de Facebook a echipei:

„Sărbătoare astăzi pe stadionul Eugen Soriceanu din Breaza, cu ocazia ultimului joc de pe teren propriu al echipei noastre, care s-a încheiat cu o victorie la scor de tenis, „tricolorii” încununând cum se cuvine ceremonia de decernare a medaliilor de campioni.

Răzvan Catană a dat tonul sărbătorii, în minutul 12, cu un șut în vinclu de la marginea careului mare. Același Catană dublează avantajul 4 minute mai târziu, cu o reluare din interiorul careului, pentru ca în minutul 20 Duricu să facă 3-0 printr-o execuție care l-a lăsat fără replică pe portarul advers.

Catană își completează hattrick-ul în minutul 30, stabilind scorul pauzei la 4-0. În repriza a doua, Anghel face rapid 5-0, în minutul 52, pentru ca, după câteva ocazii mari irosite de brezeni, Roșu să înscrie ultimul gol al echipei noastre, în minutul 81, cu un șut de la 25 de metri care îl păcălește pe portarul advers.

Până la urmă, oaspeții punctează și ei, în minutul 87, prin Filip, fluierul final aducând sărbătoarea în tabăra noastra, brezenii primind bine-meritatul trofeu, dar și medaliile de campioni, fiind felicitați atât de primarul Bogdan Novac, cât și de reprezentanții AJF, președintele Silviu Crângașu și vicepreședintele Cătălin Popescu.

Felicitări echipei noastre! Invităm toata suflarea fotbalistică prahoveană să ne fie alături în jocul de baraj contra campioanei Capitalei!”.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *