Campania „Dăruiește românește” a ajuns și în Prahova, cel de-al doilea județ unde aceasta este desfășurată. Evenimentul a fost găzduit de prefectul Virgiliu-Daniel Nanu, bucurându-se de prezența unor persoane importante, precum Consilierul de stat Dumitru-Daniel Botănoiu de la Cancelaria Prim-Ministrului Marcel Ciolacu, reprezentanți de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială și reprezentanți ai Instituției Prefectului.
„Dăruiește românește” nu este doar un slogan, ci un concept care își propune să inițieze o campanie pentru conștientizarea și promovarea consumului de produse românești sănătoase și de calitate. Această campanie include acțiuni de susținere și sprijin pentru atât consumatori, cât și pentru fermieri și procesatori români.
Prefectul Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că întreaga campanie încurajează o schimbare în obiceiurile alimentare, încurajând consumul de produse locale și de bună calitate. În cadrul evenimentului, au fost prezentate și produsele care vor face parte din această campanie.
4.000 de kilograme de pepeni de producție 100% românească au fost donate către centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, centre rezidențiale pentru adulți cu dificultăți și centre rezidențiale pentru copii. Această donație urmărește să ajute aproximativ 1.750 de beneficiari, dintre care peste 1.000 sunt beneficiari ai celor 24 de centre gestionate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.
Evenimentul a avut loc într-un depozit de produse alimentare din municipiul Ploiești, unde participanții au avut ocazia să deguste din produsele care vor fi distribuite în cadrul acestei campanii.
Sursă: Facebook/ Instituția Prefectului – Județul Prahova
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.