Apele Române Tulcea au pus la dispoziție circa 500 de saci și 80 de kg de folie pentru consolidarea digului de la Carasuhat – Mahmudia.
Oficialii anunță, însă, că populația nu este în pericol de a fi inundată. Potrivit acestora, într-un interval de 5 zile, nivelurile Dunării vor scădea cu circa 35- 40 de centimetri.
Având în vedere informațiile apărute în mass-media, cu referire la producerea unei breșe în digul Carasuhat-Mahmudia din județul Tulcea, cei de la Apele Române Tulcea fac următoarele precizări:
- Digul aparține Consilului Local Mahmudia.
- Încă din data de 12 aprilie 2023, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea a constatat degradarea digului local care apără terenuri agricole și a transmis Consilului Județean (CJSU), respectiv Local pentru Situații de Urgență (CLSU) recomandarea expresă de a consolida digul ținând cont de faptul că secțiunea digului este afectată pe o lungime 2,4 km, în mai multe puncte, în proporții de 30%, respectiv 70%.
Pe fondul nivelurilor ridicate ale Dunării din ultima perioadă (faza II- apa este la jumătatea digului), precum și din cauza acțiunii erozionale ale valurilor create de ambarcațiuni, digul a cedat ieri după-amiază, formându-se o breșă de circa 6-8 metri. Din acest motiv, au fost inundate 80-100 de hectare de teren agricol aparținând mai mult concesionari.
În urma producerii acestor evenimente, pentru a sprijini acțiunile întreprinse de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea și Serviciul de Voluntari al comunei Mahmudia, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea a pus la dispoziție circa 500 de saci și 80 de kg de folie.
Din cauza vitezei mari a apei în secțiunea breșei, până în acest moment, breșa formată nu a putut să fie închisă.
În cursul zilei de astăzi, Consiliul Local Mahmudia a convocat constructorul pentru a interveni în vederea închiderii breșei și consolidării digului de apărare.
Comunicatul de presă emis de Apele Române precizează de asemenea că populația nu este afectată, iar locuințele nu sunt în pericol de a fi inundate.
Începând de astăzi, conform prognozei INHGA, nivelurile Dunării în secțiunea respectivă vor începe să scadă cu circa 35 – 40 de cm până joi în data de 15 iunie 2023.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.