Câinele care a salvat o copilă de 2 ani.
REF, un câine poliţist în vârstă de cinci ani, specializat în misiuni de căutare. Mai nou erou național, salvatorul unei fetițe de doi ani și acum decorat de ministrul de interne.
Fără Ref și fără polițistul însoțitor Valentin Arsene, Ana Maria poate nu ar mai fi fost acum printre noi.
După ce mama și-a lăsat copila la marginea pădurii, iar fetița a dispărut, numai un miracol a făcut ca ea să fie găsită în viață.
Meritul este al celor doi polițiști prahoveni. Chiar dacă este câine, Ref și-a dus la îndeplinire misiunea.
Așa a devenit cel mai cunoscut patruped din România.
Întreaga poveste aici: https://republikanews.ro/norocul-fetitei-stat-abilitatile-eroilor-serii-valentin-arsene-si-ref-mama-doar-incurcat-operatiunea-de-salvare-ce-s-aflat-despre-ea-galerie-foto-update/
Chiar ministrul de interne, Carmen Dan, dar și șeful Poliției Române, Bogdan Despescu ( foto), au vrut să-l cunoască personal pe Ref. Atât câinele de urmă, cât și Valentin Arsene, au fost premiați.
Primă de 50% din salariu pentru polițistul salvator.
Arsene a primit cea mai mare distincție pe care o poate primi un polițist, respectiv „Îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate”.
În plus, până la sfârșitul anului, Arsene are și o primă de 50% din salariu, în fiecare lună.
Ref a fost și el recompensat pentru salvarea fetiței.
A primit distincţia de „Câine erou”, dar și un ham special.