Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, acuză Guvernul că încalcă principiile constituționale prin modul în care a intervenit asupra pensiilor magistraților, fără consultare și prin asumarea unui rol legislativ care aparține Parlamentului.
Proiectul Guvernului condus de Ilie Bolojan, care vizează reducerea pensiilor speciale ale magistraților, a declanșat un val de proteste în instanțele din toată țara, dar și reacții dure din partea unor foști oficiali din sistemul de justiție. Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale și coautor al Constituției României, a criticat miercuri public inițiativa Executivului, acuzând o lipsă de loialitate între cele trei puteri ale statului.
„Aceste trei puteri sunt egale, nu una e mai tare decât alta. Regula constituțională este că trebuie să colaboreze loial, nu în batjocură”, a declarat Zegrean, atrăgând atenția că Guvernul nu are rol legislativ și nu poate modifica prin ordonanțe de urgență statutul magistraților.
El a descris acțiunile Guvernului drept o formă de dispreț față de sistemul judiciar: „Nu se poate să îți bați joc de ei. Care e argumentul, că ceilalți au pensie mică? Să le mărească celor cu pensii mici.” Zegrean a subliniat că pensiile magistraților nu afectează bugetul public de pensii, ci sunt suportate din bugetul de stat, deci raționamentul economic invocat de Guvern este greșit.
În același timp, fostul președinte al CCR avertizează că percepția publică asupra magistraților este deformata de această dezbatere, contribuind la imaginea negativă a sistemului de justiție: „Românii vor înțelege că judecătorii sunt răi, au pensii mari, ies la pensie devreme și dau soluții tâmpite.”
Proiectul prevede o vârstă standard de pensionare de 65 de ani pentru magistrați, cu o vechime minimă obligatorie de 35 de ani, limitând pensiile la 70% din venitul net din ultima lună de activitate. De asemenea, se introduce o penalizare anuală de 2% pentru pensionarea anticipată. În mod controversat, judecătorii CCR nu sunt vizați de aceste schimbări, deoarece statutul lor este reglementat printr-o lege distinctă.
Reacția magistraților nu a întârziat. După ce 15 curți de apel și numeroase tribunale și judecătorii și-au suspendat activitatea, protestele s-au extins în toată țara. Consiliul Superior al Magistraturii a convocat adunări generale în instanțe pentru a obține puncte de vedere oficiale privind proiectul de reformă.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că modificările reprezintă o prioritate pentru coaliția de guvernare și că vor avea loc noi discuții politice pentru definitivarea proiectului, care ar trebui să intre în vigoare la 1 octombrie 2025.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.