Fostul preşedinte al PNL, Valeriu Stoica, a declarat miercuri că tăcerea preşedintelui Nicuşor Dan pe tema pachetului de măsuri fiscale asumate de Guvern este justificată, întrucât astfel de decizii aparţin exclusiv Executivului. El a subliniat că evitarea unei relaţii tensionate între preşedinte şi premier este esenţială pentru păstrarea credibilităţii ambelor funcţii.

Stoica a atras atenţia că preşedintele nu ar trebui să emită opinii care să sugereze o disensiune cu Guvernul, mai ales în contextul angajamentului asumat în campania electorală privind necreşterea TVA. Totuşi, el a recunoscut că Guvernul nu avea altă opţiune credibilă decât creşterea TVA, în faţa solicitărilor venite atât de la Uniunea Europeană, cât şi de la creditorii internaţionali.

„Dacă preşedintele ar interveni în astfel de decizii, s-ar crea impresia unei tensiuni care ar submina încrederea în cei doi lideri, aflaţi acum la început de mandat cu un nivel ridicat de credibilitate”, a afirmat Stoica, subliniind că emiterea de opinii de către şeful statului trebuie făcută cu prudenţă şi echilibru.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.