Ludovic Orban, liderul Forţa Dreptei, a anunţat luni că Consiliul Naţional al partidului a mandatat parlamentarii Forţa Dreptei să iniţieze, să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură depusă împotriva guvernului. Prin urmare, toţi cei 16 parlamentari ai Forţa Dreptei vor semna moţiunea.
„În privinţa asumării răspunderii, Consiliul Naţional Forţa Dreptei a mandatat parlamentarii Forţa Dreptei să iniţieze, să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură depusă împotriva guvernului. Din punctul nostru de vedere, obiectivul de a depune moţiune de cenzură este obiectivul principal, ca atare parlamentarii Forţa Dreptei vor fi alături de orice formaţiune politică din Opoziţie care va dori să iniţieze moţiune de cenzură”, a anunţat Ludovic Orban la Parlament.
El a subliniat că toţi cei 16 parlamentari ai formaţiunii vor semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pentru a împiedica „politica abramburită, fără niciun fel de plan, care nu face altceva decât să ducă în cap economia românească”.
Orban a argumentat că „Guvernul Ciolacu trebuie trimis în concediu, în vacanţă perpetuă, pentru că nu este capabil să rezolve niciuna dintre marile probleme cu care se confruntă România”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.