Fonduri europene pentru cardiologie la Brașov. Echipamente noi pentru pacienții critici
Consiliul Județean Brașov a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, destinat dotării Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Fonduri europene pentru cardiologie la Brașov. Echipamente noi pentru pacienții critici
Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și are o valoare totală de 3,78 milioane lei, din care peste 98% reprezintă fonduri nerambursabile.
Prin acest proiect vor fi achiziționate echipamente medicale esențiale pentru tratarea pacienților cardiaci critici, inclusiv sistem ECMO, ecocardiograf de înaltă performanță și ecocardiograf portabil.
Perioada de implementare este de 20 de luni, iar proiectul este derulat de Consiliul Județean Brașov în parteneriat cu unitatea spitalicească.
Autoritățile județene spun că investiția face parte dintr-o strategie mai amplă de modernizare a infrastructurii medicale, alături de alte proiecte europene dedicate oncologiei și tratamentului pacienților cu AVC.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews