Două bazine de înot, unul în scopuri didactice și de agrement și unul olimpic, se numără printre proiectele de investiții pe care Primăria Ploiești vrea să realizeze cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.
Potrivit primarului Andrei Volosevici, ambele proiecte sunt de o importanță majoră, în condițiile în care Bazinul Vega nu mai este funcțional deoarece clădirea a fost inclusă pe lista imobilelor cu grad de ridigat de risc seismic.
”Sunt investiții de o importanță majoră și a trebuit să ne mișcăm foarte repede dat fiind faptul că avem probleme foarte mari la nivelul Bazinului Vega, cu expertize tehnice cu risc seismic I și nu ne permitem să riscăm pentru lucrul acesta. Este clar că în același timp trebuie să menținem activitatea de la CSM și nu numai. Am avut o discuție săptămâna trecută cu cei de la CSS (n.r. Clubul Sportiv Școlar) pe această temă și anume să menținem activitatea sportivilor care trebuie să facă performanță deoarece aceasta este logica, iar obligația noastră este aceasta”, a susținut Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.
Potrivit edilului, în primă fază va fi realizat bazinul școlar din Parcul Municipal Vest.
”Am fost informați de CNI că prioritar din aprilie ar putea să înceapă investițiile în ceea ce privește bazinele școlare. De ce să nu avem și noi unul în Parcul Municipal Vest? Țin să precizez că pe lista CNI fiugrează în continuare și bazinul olimpic de înot”, a mai precizat șeful executivului ploieștean.
Primarul Andrei Volosevici a ținut să precizeze faptul că bazinul de înot școlar ar urma să fie realizat până la sfârșitul anului 2022.
În ceea ce privește bazinul olimpic de înot care se află și el pe lista CNI, acesta va fi realizat în zona din spatele Hipodromului Ploieşti, alături de o bază de atletism.