Totul s-a petrecut ieri după amiază, în comuna Colceag cand mai mulți tineri au furat unui prahovean, de pe camp, baloți de paie. Aceștia au fost observați de proprietar, un bărbat de 37 de ani. Din fericire, acesta a avut prezență de spiriti și a cerut ajutorul oamenilor legii, el aflandu-se în urmărirea căruței cu care cei trei hoți transportau baloții.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată de apelant, aceștia identificând și depistand apelantul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, la scurt timp fiind observat atelajul în cauză care a fost oprit de polițiști, în care se aflau 7 baloți de paie.

Cei trei tineri aflați în atelaj, cu vârstele de 15, 17 și 20 de ani, din orașul Mizil, respectiv din județul Ilfov au devenit recalcitranți, intenționând să îl lovească pe apelant cu o bâtă din lemn.

În același timp, unul dintre tineri ar fi telefonat pe o altă persoană pentru a veni în sprijin, la scurt timp venind un tânăr în vârstă de 28 de ani, continuând împreună comportamentul agresiv față de apelant.

Întrucât persoanele în cauză nu au ținut cont de solicitările polițiștilor de a încetat activitățile violente, unul dintre polițiști a efectuat un foc de armă în plan vertical, după ce, în prealabil a efectuat somațiile legale.

Ulterior, persoanele s-au liniștit, fiind imobilizate și conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, față de două dintre persoanele bănuite, cu vârstele de 20, respectiv 28 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și amenințare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *