Flacăra Moreniului a fost stinsă de Ciocâlteu
Cel de-al treilea tur al Cupei României a propus, în această seară, un duel interesant. Astfel, Petrolul Ploieşti a întâlnit Flacăra Moreni, singura reprezentantă a judeţului Dâmboviţa din această fază a competiției.
Trupa fostului “petrolist” Gabriel Paraschiv s-a calificat în această fază după o victorie la Gloria Corneşti (2-1). Lucru cunoscut, “lupii” au trecut de Regal Sport Club Ferdinand I (8-1) şi de Urban Titu (2-0).
Cele două adversare sunt colege în seria a III-a a eșalonului trei, Petrolul fiind pe primul loc cu maxim de puncte. Iar oaspeții din această seară ocupă locul VI cu şase puncte.
Desfășurarea partidei
Permanent susținute de fanii prezenți în tribune, cele două echipe au debutat furtunos, ritmul de joc fiind alert. Venită să arate că vrea calificarea în faza următoare, trupa lui “Para” a reușit să se apere sus, modern, și să plece rapid pe contraatac.
Prima mare ocazie de gol a fost a Petrolului, Lambru (14) șutând de la 11 metri, lateral dreapta, mingea ocolind de puțin butul stâng. După 16 minute, profitând de eroarea lui Mocanu, Arnăutu a rămas singur cu portarul. Din păcate, în loc să șuteze a preferat să-l dribleze iar goal-keeperul dâmbovițenilor a respins în lateral. Urmărind, Sergiu a reușit să-l deschidă pe Ciocâlteu care, de la 16 metri, a șutat cu putere dar Matei a respins, uluitor, de pe linia porții!
După 6 minute, la un balon trimis neglijent “acasă” de către Prunescu, Bolboașă a ieșit la 17 metri și a blocat mingea cu brațele în tentativa de a-l împiedica pe Țânțaru să marcheze! Eliminarea lui Mirel a fost complet justificată iar Grigore la scos pe Arnăutu pentru a-l introduce pe Marinică în poartă!
Neîncălzit, acesta era să gafeze din prima, mingea respinsă greși de el fiind reluată de același Țânțaru la o palmă de butul stâng! Imensă ocazie de gol pentru oaspeți!
Alex Ciocâlteu, one-man-show!
La cealaltă poartă, cu două minute înainte de pauză, CIOCÂLTEU a șutat la colțul lung pentru un gol dătător de speranțe: 1-0!
Repriza secundă a avut un început formidabil pentru „petroliști”, Chindriș fiind la numai câțiva centimetri de 2-0, după un minut de joc! Apoi, vreme de mai bine de un sfert de oră, oaspeții au încercat să pună probleme în ofensivă dat apărarea „lupilor” a funcționat.
În minutul 64, Prunescu a mai făcut o greșeală care putea să coste dar Marinică a respins în corner printr-un semi șpagat! Grigore l-a schimbat pe Puchea și l-a introdus pe Frâncu urmărind siguranța.
Bonus la gândirea tehnicianului, Parghel a avut o intrarea rudimentară la CIOCÂLTEU, chiar în colțul careului mare, iar arbitrul a arătat punctul cu var. Cel mai bun jucător al Petrolului, la acest meci, a transformat fără emoții iar Petrolul s-a desprins în minutul 69: 2-0!
ALEX CIOCÂLTEU și-a arătat valoarea și în minutul 88 atunci când, la o fază pe care și-a construit-o cu migală, a șutat de la 18 metri fără speranțe pentru Sârbu: 3-0!
Acesta a fost primul meci pe care Petrolul l-a disputat în compania Flacărei Moreni în decurs de zece zile. Urmează şi partida de campionat din etapa a V-a, joc care se va disputa tot pe “Ilie Oană”. Până atunci, Petrolul se va deplasa, vineri, la Buftea pentru meciul cu CS Tunari, partidă ce va debuta la ora 17:00.
Caseta meciului
Petrolul Ploiești – Flacăra Moreni 3-0 (1-0)
Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 3500. Marcatori: Ciocâlteu (43, 69 – penalti, 88)
Petrolul Ploiești: Bolboașă – Catană, Prunescu (cpt), Antoche, Velisar – Chindriș – Lambru (74 Olaru), Puchea (58 Frâncu), Saim, Ciocâlteu – Arnăutu (37 Marinică). Antrenor: Octavian Grigore.
Flacăra Moreni: Sârbu – Mocanu (63 L. Plăcintă), E. Matei, Timofte, Palamariu – M. Plăcintă (cpt), Parghel – Ţânţaru (74 Tocan), Rosciugă (54 Ene), Negrea – A. Neguţ. Antrenor: Gabriel Paraschiv.
Cartonașe galbene: Negrea (24), Matei (31), Parghel (40), M. Plăcintă (79)
Cartonaș roșu: Bolboașă (35)
Au arbitrat: Vlad Băban – Ionuţ Melinte şi Cosmin Ciuban (toți din Iaşi).