Berlinul a găzduit un eveniment muzical de excepție: Filarmonica de Stat Târgu Mureș (Marosvásárhelyi Állami Filharmónia) a urcat pe scena prestigioasei Berlin Philharmonie, marcând aniversarea a 145 de ani de relații diplomatice între România și Republica Federală Germania
La concert a fost prezent ministrul Culturii, Demeter András István, alături de Ana Maria Geană, consilier prezidențial pentru românii de pretutindeni, și de Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
Publicul berlinez a avut ocazia să se bucure de un program variat lucrat de Filarmonica de Stat Târgu Mureș, cu lucrări semnate de George Enescu, Béla Bartók, Richard Wagner și Astor Piazzolla – o veritabilă punte sonoră între patrimoniul românesc și marile tradiții ale muzicii europene.

„Ce poate fi mai potrivit pentru debutul unei suite de evenimente dedicate aniversării a 145 de ani de relații diplomatice româno-germane decât concertul extraordinar al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș la Berlin Philharmonie Hall. O seară memorabilă pentru public, pentru muzicieni și pentru autoritățile și organizațiile care au făcut posibil acest lucru. Diversitatea și valoarea repertoriului, cea a abordării interpretative, precum și a colectivului artistic reunit la Berlin au conferit nu doar solemnitatea adecvată momentului, dar au dat tonul pentru un dialog al viitorului, bazat pe creativitate și respect reciproc”, a declarat ministrul culturii, Demeter András István.

Concertul de la Berlin tinut de Filarmonica de Stat Târgu Mureș deschide o amplă serie de evenimente culturale dedicate relațiilor bilaterale româno-germane, care vor continua în Germania cu turneul „Way to Kölner Philharmonie”.
Debutul turneului a avut loc pe 7 noiembrie 2025, la Sala Heritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde Romanian Symphony Orchestra și Romanian Chamber Orchestra, sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea, au oferit un spectacol de excepție. Următoarele concerte vor avea loc la Filarmonica Kornel (9 noiembrie), Rhein-Mosel-Halle din Koblenz (10 noiembrie) și Heinrich-Lades-Halle din Erlangen (11 noiembrie), având invitați de renume precum Ioana Cristina Goicea, Benedikt Klöckner, Luminița Marin și Sergio Pires.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.