Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în urmă cu patru ani în explozia mașinii sale, va afla marți dacă rămâne în arest preventiv, decizia urmând să fie luată de Înalta Curte de Casație și Justiție!
Laura Dronca (fostă Bîlcea) a fost arestată preventiv pe 9 aprilie și transferată la Penitenciarul Arad, după ce judecătorii ICCJ au admis sesizarea polițiștilor care au constatat că și-a distrus brățara electronică de monitorizare.
Tot marți, instanța supremă va analiza și contestațiile celor doi presupuşi complici ai femeii, Sebastian Ilie Bulbuc și Adrian Bogdan Horodincă, aflați la rândul lor în arest preventiv.
Anterior, pe 1 aprilie, Curtea de Apel Timișoara dispusese menținerea controlului judiciar în cazul Laurei Dronca, deși polițiștii solicitaseră arestarea acesteia.
Decizia a fost însă răsturnată de ICCJ, care a dispus arestul preventiv.
Potrivit anchetatorilor, în martie 2025, Dronca și-a tăiat brățara de monitorizare cu o șurubelniță, fiind ulterior reținută și apoi trimisă în judecată alături de cei doi complici.
Procurorii susțin că aceasta i-ar fi instigat pe Bulbuc și Horodincă să-l ucidă pe tatăl său, oferindu-le bani pentru a construi și detona un dispozitiv exploziv improvizat, plasat în mașina victimei.
Explozia a avut loc pe 29 mai 2021, în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu din Arad, iar Ioan Crișan a murit pe loc, autoturismul fiind complet distrus. Expertiza medico-legală a arătat că decesul s-a produs din cauza leziunilor grave provocate de arsură și de inhalarea gazelor rezultate în urma exploziei.
În dosar, Bulbuc și Horodincă sunt judecați pentru omor calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive, iar Laura Dronca pentru instigare la omor calificat, instigare la distrugere și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
Procurorii au audiat sute de persoane, au efectuat percheziții și numeroase expertize, stabilind că victima nu era implicată în rețele de crimă organizată, dar avea conflicte și datorii rezultate din activități de cămătărie, investigate ca posibile motive ale crimei.