Fetiță de 9 ani, la spital după ce s-a electrocutat la un simulator de motocicletă

Erika Stoica
2 Min Read

Fetiță de 9 ani, la spital după ce s-a electrocutat la un simulator de motocicletă.

Un incident care putea avea urmări mult mai grave s-a petrecut duminică seară la Băile Felix, unde o fetiță de doar 9 ani s-a electrocutat în timp ce folosea un simulator de motocicletă amplasat într-o zonă de divertisment.

Fetiță de 9 ani, la spital după ce s-a electrocutat la un simulator de motocicletă

Potrivit informațiilor furnizate de cadrele medicale, copila a intrat în contact cu aparatul și a suferit un șoc electric de 220 de volți prin mâini. O altă fetiță, în vârstă de 11 ani, a încercat să îi acorde ajutor, însă nu a fost afectată de curentul electric.

La fața locului au intervenit echipaje medicale, care au constatat că ambele minore erau conștiente și stabile. Cu toate acestea, fetița de 9 ani a fost transportată la spital și a rămas internată pentru supraveghere, medicii dorind să se asigure că nu apar complicații cardiace în urma electrocutării.

Incidentul s-a produs în incinta Ștrandului Apollo, într-un spațiu de agrement închiriat unei firme private. În urma evenimentului, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au efectuat verificări și au decis suspendarea temporară a activității zonei respective până la finalizarea controalelor.

Autoritățile solicită documente privind funcționarea aparatului și respectarea normelor de siguranță, pentru a stabili cu exactitate cum a fost posibilă producerea incidentului.

Ancheta este în desfășurare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article