Fetiță de 6 ani violată de un bărbat ce îi putea fi bunic! Cetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a condus la reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 69 de ani, din municipiul Târgoviște, pe bază de ordonanță, pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
Fetiță de 6 ani violată de un bărbat ce îi putea fi bunic
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 26 septembrie , suspectul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul său din municipiul Târgoviște, ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 6 ani, împotriva voinței sale, aceasta fiind sub îngrijirea sa.
Pe parcursul zilei de mâine, 3 octombrie a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV