Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Weekendul acesta, Bucureștiul vibrează de energie creativă, odată cu debutul celei de-a IV-a ediții a Festivalului „Vocea Teatrului Licean Bucureștean”, un eveniment dedicat talentului artistic al liceenilor din Capitală

. Festivalul are loc între 7 și 13 iunie 2025 și aduce în lumina reflectoarelor peste 240 de elevi din 24 de licee bucureștene.

Sub îndrumarea teatrelor aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București, adolescenții transformă scena într-un spațiu al expresivității, improvizației și comediei. Emoțiile, aplauzele și pasiunea sunt ingredientele principale ale fiecărui spectacol susținut.

Participanții provin de la unele dintre cele mai cunoscute licee din București: Colegiul Național „Victor Babeș”, Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”, Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național „I.L. Caragiale”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic de Metrologie „Traian Vuia”, Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, Colegiul Tehnic „Carol I”, Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, Colegiul Național „Mihai Viteazu”, Colegiul Tehnologic „Elie Radu”, Colegiul Ucecom „Spiru Haret”, Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Colegiul Național „Ion Neculce”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Economic „Nicolae Krețulescu”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Școala Centrală”.

Spectacolele se desfășoară în unele dintre cele mai prestigioase săli de teatru ale orașului: Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie, Teatrul Țăndărică, Teatrul Odeon, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Metropolis, Teatrul Excelsior, Teatrul „Stela Popescu” și Teatrul Bulandra.

Parteneriatul cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) adaugă o notă de profesionalism și viziune, oferind elevilor o punte directă către arta teatrală de performanță.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar programul complet poate fi consultat pe site-ul www.proedus.ro.