Începând cu 21 iunie are loc Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, timp de zece zile, peste 5.000 de artişti din 82 de ţări vor prezenta spectacole în stradă

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume, atrage anual mii de vizitatori. Pregătirile pentru acest festival sunt în plină desfășurare, iar Constantin Chiriac, organizatorul FITS, subliniază complexitatea acestui eveniment, care creează conexiuni între creație, public, educație și comunitatea artistică.

FITS este remarcat și pentru invitațiile sale de prestigiu. Printre acestea, se numără actorul american John Malkovich, care va juca în piesa „În singuratatea câmpurilor de bumbac„, regizorul Tim Robbins și actrița franceză Isabelle Adjani. De asemenea, celebrul balerin și actor rus-american Mihail Barîșnikov va prezenta un spectacol grandios.

Timp de zece zile, orașul se transformă într-o scenă uriașă, cu peste 200 de spectacole de teatru, circ și dans animând străzile pietonale și piețele. Tema ediției de anul acesta este prietenia, iar festivalul are loc în perioada 21-30 iunie. Organizatorii anunță că peste 30 de reprezentații sunt deja sold-out.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *