Femeie reținută după ce a dat foc locuinței din Măgurele/ VIDEO

Erika Stoica
2 Min Read

Femeie reținută după ce a dat foc locuinței din Măgurele.

O femeie a fost reținută de polițiștii prahoveni după un incendiu produs la un imobil din comuna Măgurele, satul Măgurele. Anchetatorii o cercetează pentru distrugere prin incendiere, iar aceasta a fost plasată în arest pentru 24 de ore.

Femeie reținută după ce a dat foc locuinței din Măgurele

Femeie reținută după ce a dat foc locuinței din Măgurele.Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, incidentul a fost semnalat în cursul zilei de 20 iulie, printr-un apel la 112, care anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au reușit să localizeze și să stingă flăcările, în timp ce polițiștii au demarat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incendiul.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești, o femeie a fost identificată ca persoană bănuită de producerea incendiului. Pe numele acesteia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article