Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat ,ieri, o percheziție domiciliară în comuna Potlogi. Vizată a fost locuința unei femei de 29 de ani, cercetată pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Femeia este bănuită că, în noiembrie 2023, a utilizat telefonul mobil al unui bărbat, fără ca acesta să știe sau să-și dea acordul, pentru a confirma plăți în valoare de peste 12.000 de lei, folosite pentru achiziționarea unor telefoane mobile.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru a documenta întreaga activitate infracțională și a dispune măsurile legale necesare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *