Reprezentanti ai Politiei Nationale, ai Politei Locale, Jandarmeriei si Serviciului de Politie pentru Interventie Rapida, verifica participanti la trafic si pietoni dupa ora la care a intrat in vigoare interdictie de deplasare stipulata in ordonanta militara numarul 2, inTimisoara si in imprejurimi, luni, 23 martie 2020.

O femeie de 36 de ani a blocat circulația feroviară în Eforie Nord după ce a ajuns cu mașina pe calea ferată, fiind sub influența alcoolului!

Polițiștii au fost sesizați vineri, în jurul orei 13:00, cu privire la prezența unui autoturism pe linia de cale ferată. Ajunși la fața locului, au confirmat incidentul și au identificat conducătoarea auto. În urma testării cu aparatul etilotest, aceasta avea o alcoolemie de 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Mașina, care rămăsese blocată pe prima linie ferată din zona Eforie Nord, a fost îndepărtată după aproximativ 30 de minute. În acest interval, două trenuri au fost nevoite să aștepte eliberarea căii de rulare. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.