FC PETROLUL PLOIEȘTI VS FC BOTOȘANI

Costin
1 Min Read

Lupii galben intalnesc, vineri seara, pe teren propriu, FC Botosani. Inainte de meci, antrenorul Florin Pîrvu și atacantul Billel Omrani au fost prezenți la o conferinta de presa.   Vestea buna din partea clubului ploiestean este ca Valentin Ticu se intoarce pe teren.

Găzarii vor întâlni lanterna roșie, vineri, de la ora 20:30, pe stadionul “Ilie Oană”, în etapa 17 din Superliga României. Petrolul este neînvinsă de 2 luni în toate competițiile, timp în care a obținut 3 victorii și 6 egaluri. Un meci greu. Asa descriu oficialii clubului FC Petrolul Ploiești partida cu  FC Botoșani.

Și jucătorii știu că este o partidă dificilă.

În aceasta partidă îl vom putea vedea jucând și pe Valentin Țicu. Comisia de Recurs din cadrul FRF a acceptat cererea de reducere a suspendării și astfel, pedeapsa a fost diminuată de la 16 la 8 etape, ceea ce înseamnă că Țicu este valid pentru meciul contra FC Botoșani!  

Share This Article
Niciun comentariu