botezÎn această dimineață, sala de protocol a Primăriei Ploiești a fost gazda unui eveniment excepțional: licitația deschisă privind atribuirea exclusivă a licenței asupra mărcilor Petrolul Ploiești.

Condusă de către consilierul George Botez, licitația a fost adjudecată de Asociația Petrolul 52, singurul participant, care a obținut dreptul de folosire a tuturor celor șase mărci deținute de Primărie.

La suma stabilită inițial, 14.472 de lei pentru fiecare marcă/an, se vor adauga 2% din încasările aferente în urma dreptului de folosire al mărcii, adică ceva în jurul sumei de 30.000 de euro.

Toate cele șase mărci, FC Petrolul Ploiești, Petrolul Ploiești 1924, Fotbal Club Petrolul, Petrolul Ploiești, Petrolul 52 și Petrolul 95, au fost adjudecate de Asociația Petrolul 52.

Din partea acesteia au fost prezenți Mircea Dridea, președinte de onoare, Cristi Vlad, președintele clubului, și Andrei Hoştiuc, împuternicit al asociației.

În cazul în care nu vor exista reclamații în termen de 48 de ore, luni, 19 iunie, se poate vorbi despre un vis devenit realitate: scutul și mărcile vor aparține singurei entități care le și merită, Petrolul 52, continuatoarea de drept a defunctei SC FC Petrolul.

Imediat după ședință, președintele Cristi Vlad a anunțat că Asociația Petrolul 52 va schimba denumirea echipei de fotbal, aceasta urmând a se numi FC Petrolul Ploiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *