În România există deja o localitate în care câinii nu mai sunt ținuti în lanț!
În decembrie 2025, antreprenorul Ștefan Mandachi a lansat un proiect dedicat eliberării câinilor și mutării acestora în țarcuri special amenajate. Inițiativa a fost implementată cu succes în satul Catrinari, județul Suceava, care a devenit astfel una dintre primele comunități rurale din țară fără câini legați.
Investiția în materiale și construcția țarcurilor s-a ridicat la 55.000 de lei, un efort considerat pe deplin justificat de rezultatele obținute.
Întregul demers a fost documentat în filmul „Freelanț”, prin care inițiatorii lansează o provocare către comunitățile din mediul rural. Ștefan Mandachi oferă un sprijin financiar de 50.000 de euro celor care își asumă eliberarea tuturor câinilor și construirea de țarcuri pentru aceștia.
În România, există aproximativ 4,3 milioane de câini cu stăpân și peste 600.000 de câini abandonați, iar țara noastră se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul gospodăriilor care dețin cel puțin un câine. Majoritatea animalelor trăiesc în mediul rural, unde 60–70% dintre ele sunt ținute, iar aproape jumătate încă se află în lanț.
Managerul proiectului, Vlad Pașcan, a explicat că implementarea inițiativei a fost condiționată de respectarea unui termen-limită foarte strict. Echipele au fost mobilizate înainte de sărbători, iar în doar zece zile de la începerea lucrărilor, toate țarcurile au fost finalizate, cu sprijinul sătenilor și al autorităților locale.
Primăria Panaci a asigurat suport logistic și a pus la dispoziție, ulterior, pavelele necesare pentru amplasarea țarcurilor. Dialogul cu localnicii a fost susținut de primar și de medicul veterinar, iar proiectul a fost realizat în cooperare cu comunitatea.
Deși a existat inițial un singur refuz, localnicul respectiv s-a răzgândit după ce a înțeles beneficiile inițiativei, iar câinele său a fost, la rândul lui, eliberat și mutat într-un țarc.
Primarul comunei Panaci, Vasile Cozan, a subliniat că, în ciuda rezervelor legate de termenul scurt de implementare, rezultatul demonstrează că schimbarea este posibilă atunci când comunitatea se implică.
Toate gospodăriile care dețineau câini au fost dotate cu țarcuri și cuști, iar satul Catrinari a devenit un exemplu pentru alte localități din România.
Ștefan Mandachi își propune acum extinderea proiectului la nivel național. Antreprenorul va oferi 50.000 de euro primelor cinci comunități care elimină complet lanțurile și construiesc țarcuri pentru câini, câte 10.000 de euro pentru fiecare localitate.
Programul se adresează primăriilor, ONG-urilor și asociațiilor locale, iar fiecare comunitate eligibilă trebuie să elibereze cel puțin 20 de câini. Fondurile vor fi acordate în ordinea înscrierilor, începând cu 15 ianuarie, cu condiția unei contribuții parțiale din partea beneficiarilor.
„Lanțul rămâne una dintre cele mai acceptate forme de suferință din România. Am vrut să atragem atenția nu doar asupra câinilor legați, ci și asupra abandonului, care este tot un fel de lanț. De multe ori, cel mai greu lanț nu este cel de pe gâtul câinelui, ci cel din mentalitatea noastră”, a declarat Ștefan Mandachi.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro