E foarte posibil ca Eugenia Manole să nu fie înmormântată azi. Familia mamei Mădălinei Manole nu a făcut până acum solicitare scrisă către Serviciul de Gospodărire Urbană Ploieşti în administrarea căruia se află cimitirele şi nici nu a depus vreun document referitor la deces, aşa cum se procedează. „În această situaţie, vă pot spune că nu este nicio groapă săpată în lipsa unei solicitări scrise. Noi mai aşteptăm membrii familiei Manole să facă această solicitare după care vom proceda în consecinţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SGU Ploieşti, Adela Frăţilă. În această situaţie este foarte posibil ca trupul Eugeniei Manole să rămână la capela Bisericii „Sfânta Treime” până când lucrurile se vor clarifica. Nu se pune problema ca aceasta să fie înhumată în mormântul fiicei sale pentru că acest loc de veci îl are ca şi concesionar pe soţul cântăreţei, ori sunt bine ştiute discuţiile dintre Petru Mircea şi părinţii soţiei sale decedate. Se ştie deocamdată că Eugenia Manole va fi înhumată alături de rudele sale. Vom reveni cu detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *