Facturile emise de societatea de termoficare din Ploiești pentru luna august, verificate!
Uniuniunea Asociațiilor de Proprietare Prahova a verificat facturile emise de societatea de termoficare din Ploiești pentru luna august. În urma verificărilor, reprezentanții UAP au constat că sumele solicitate de Termoficare Prahova SA corespund cu valorile de consum aferente lunii iulie, până ca operatorul să ia decizia de a sista furnizarea apei calde în municipiul Ploiești.
Uniuniunea Asociațiilor de Proprietare Prahova a reacționat la scurt timp după ce mai mulți ploieșteni au reclamat faptul că la întreținere apar și cheltuieli cu privire la apa caldă, în ciuda faptului că operatorul a sistat furnizarea începând cu 1 august.
Astfel, reprezentanții UAP au verificat facturile emise de Termoficare Prahova SA. Au constat că sumele corespund cu valorile de consum aferente lunii iulie.
Practic, sumele pe care ploieșteni sunt nevoiți să le plătească reprezintă valoarea consumului înregistrat pe luna iulie. În acea perioadă, cetăîțenii au beneficiat de apă caldă.
Vă reamintim faptul că, în urma rezilierii contracului cu actualul operator, serviciul de termoficare ar urma să fie preluat de Termo Ploiești, noua societate a Primăriei Ploiești.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.