logo
RNTV Live

Exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu ar putea fi interzisă

iuf 3
Cristina Iancu

Exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu ar putea fi interzisă. Este specificat acest lucru în proiectul legii Deca, în varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023. În prezent, Regulamentul-cadru de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar nu mai cuprinde prevederea care permitea exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu.

Art. 13 – „(2) Este interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu”, conform proiectului de lege.

În proiectul de lege este menționat că învățământul obligatoriu cuprinde învățământul preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și învățământul liceal.

Edupedu.ro scrie că elevii nu mai pot fi exmatriculați, potrivit noului ROFUIP, după cum a anunțat Ministerul Educației în luna iulie 2022: „Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) stabilește, la art. 120 (1), condițiile în care elevii sunt declarați repetenți, iar la litera e) sunt menționați elevii din învățământul postliceal care pot fi exmatriculați: „elevii exmatriculați din învățământul postliceal, cu drept de reînscriere; acestora li se înscrie în documentele școlare „Repetent prin exmatriculare, cu drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ sau în altă unitate de învățământ”.

Vechiul ROFUIP, care a fost în vigoare până la 21 august 2022, prevedea: „Consiliile profesorale din unitățile de învățământ de stat, particular sau confesional validează situația școlară a elevilor, pe clase, în ședința de încheiere a cursurilor semestriale/anuale, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal numărul elevilor promovați, numărul și numele elevilor corigenți, repetenți, amânați, exmatriculați, precum și numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7,00, respectiv 8,00 pentru profilul pedagogic și unitățile de învățământ teologic și militar/calificative mai puțin de „Bine“”.

Legea actuală a Educației Naționale nu conține nicio prevedere referitoare la exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu. În Legea 1/2011 este precizat că „învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor