Exercițiu de mare amploare, Inccendiu la fondul forestier al Ocoalelor Silvice Doftana și Câmpina

Exercițiu de mare amploare, în situația producerii unui incendiu la fondul forestier al Ocoalelor Silvice Doftana și Câmpina.

Conform scenariului, pe fondul unei instabilități atmosferice accentuate, cu frecvente descărcări electrice, din cauza unui trăsnet puternic se dezvoltă rapid un incendiu care cuprinde fondul forestier. 4 adulți dintr-un grup de 7 persoane, care se deplasau cu ATV-ul pe un drum forestier au căzut într-o râpă la o adâncime de aproximativ 15 m. Din fericire, este doar scenariul unui exercitiu tactic care are ca scop pregătirea pompierilor și testarea capacității de reacție, dar și modul de organizare și implicare a tuturor structurilor care ar putea fi implicate într-un asemenea eveniment.

Cu un scenariu dinamic și în continuă schimbare, așa cum se întâmplă în situațiile reale, exercițiul va urmări modul de lucru integrat al salvatorilor, dar și verificarea procedurilor de intervenție în situațiile simulate, precum și identificarea aspectelor ce trebuie perfecționate, atât procedural, cât și individual.

Având în vedere amploarea scenariului s-a organizat un Punct Operativ Avansat (tabără pe timpul nopții ) care va coordona situațiile operative și va testa capacitatea de răspuns a jucătorilor.

Totodată, 83 de pompieri militari și gradați profesioniști cu 17 autospeciale de intervenție, precum și o tabără mobilă, un container multirisc și opt motompome vor asigura intervenţia în situaţia simulată.                                                                                                       

Suursa ISU Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *