Clubul Sportiv Regnum a tras linie la final de an: care sunt performanțe obținute la toate competițiile la care au participat?

Aprilie 2023 – prima participare din istorie a clubului nostru la Campionatul Național de Vovinam Viet Vo Dao unde am reușit să ne clasăm la finalul competiției pe locul 3, în ierarhia celor mai bune cluburi de la acest campionat în fața noastră clasându-se mult mai experimentatele CS Yang Ploiești și CS Șoimul Bacău.

Iunie 2023 – Cupa AfterSchool Karate, prima competiție de Spochan a anului, unde am reușit obținerea unui număr considerabil de medalii; Campionatul European De Vovinam Viet Vo Dao de copii și juniori 2023, Tenerife, Spania, primul de acest gen după perioada pandemică, la care doi sportivi din partea clubului nostru au fost selecționați de către Vo Su Răzvan Niculescu (antrenorul lotului național de Vovinam), unde au contribuit cu ceilalți sportivi ai lotului clasarea echipei României pe locul 3.

Octombrie 2023 – Turneul Național de Spochan ISCA – 2023, competiție care de dat aceasta a fost organizată în premieră de către clubul nostru, în superba sală de sport din comuna Manesti, județul Prahova. Unde sportivii noștri au reusit clasarea clubului nostru pe locul 1 la finalul competiției, în ierarhia celor mai bune cluburi la aceasta competiție; Campionatul Balcanic de Spochan 2023, Serbia, Vrșeț, competiție la care clubul nostru a oferit lotului național al României 22 de sportivi și unde am contribuit la multitudinea de medalii de aur obținute de sportivii României la această competiție.

Așadar, 3 competiții naționale și 2 internaționale pentru Clubul Sportiv Regnum!

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *