Sursă foto: Botosani24.ro

Potrivit calendarului oficial, prima probă, cea scrisă, de la Definitivat 2023 este organizată miercuri, 19 iulie. Ministerul Educației anunță că în intervalul orar 7:30 – 8:00 profesorii vor avea acces în sala de examen, acesta începând de la ora 9, iar durata de rezolvare este de 4 ore.

Rezultatele profesorilor la inspecțiile la clasă au fost publicate de Ministerul Educației pe data de 4 iulie. 

Iată documentul în care se arată fiecare sală de examen se repartizează candidați care susțin examenul la cel puțin două discipline diferite:

„Art. 6 – (1) În data de 19 iulie 2023, în intervalul orar 8:00 – 8:50, responsabilii de sală:

  • verifică identitatea candidaților pe bază de buletin de identitate/carte de identitate/ carte de identitate provizorie, pașaport sau, în mod excepțional, pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător;
  • efectuează instructajul candidaților cu privire la:

a) modul de redactare a lucrării scrise: cu cerneală sau pix de culoare albastră, iar desenele/graficele – cu creion negru;

b) modul de corectare, de către candidați, a eventualelor greșeli: se taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele, cu o linie oblică;

c) modul de completare a disciplinei de examen pe foaia tipizată: denumirea disciplinei de examen va fi transcrisă întocmai, cu majuscule, de pe foaia cu subiecte pe prima pagină a lucrării scrise, în spațiul rezervat, de către candidați;

d) modul în care se sigilează cu etichete albe lucrarea scrisă și modul cum se utilizează setul de 10 etichete autocolante cu cod de bare, numerotate;

e) modul în care se realizează numerotarea paginilor scrise, în spațiul rezervat, preimprimat pe foaia tipizată de examen;

f) condițiile în care candidații se pot retrage de la proba scrisă;

g) situațiile în care candidații pot fi eliminați;

h) situațiile în care lucrările scrise pot fi anulate.

(2) Nu este permisă schimbarea disciplinei pentru care candidatul a optat atunci când s-a înscris la examen.

(3) Președintele împreună cu secretarul comisiei de examen distribuie în sălile de examen plicurile cu subiecte, astfel încât la ora 9:00 acestea să poată fi desfăcute în prezența candidaților.”

În cazul în care proba scrisă se desfășoară în două sau mai multe locații ale centrului de examen, candidații vor fi repartizați pe săli astfel încât acei candidați care susțin proba scrisă la aceeași disciplină să fie repartizați în aceeași locație. 

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *