Inaugurarea bustului din bronz al lui Ion Inculeț
Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere”, anunță faptul că luni, 02 aprilie 2018, începând cu ora 1000, va avea loc dezvelirea bustului din bronz al lui Ion Inculeț(5 aprilie 1884-18 noiembrie 1940), amplasat pe „Aleea Făuritorilor Unirii” din Parcul Memorial „Constantin Stere”.
Vă așteptăm să ne cinstim ÎNTREGITORII cum se cuvine!
Comunicat de presă: Parcul Memorial „Constantin Stere”
Ion Constantin Inculeț (în rusă Ион (Иван) Константинович Инкулец) (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. Este înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iași. Ion Inculeț a fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino. Din căsătorie au rezultat Ion I. Inculeț, Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario (Canada), Membru de onoare al Academiei Române, director al centrului de electrostatică aplicată al Universității Western Ontario, și fratele acestuia, George I. Inculeț.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Incule%C8%9B