Eveniment în premieră în Ploiești. Începe cel mai interesant festival

Erika Stoica
2 Min Read

Eveniment în premieră în Ploiești. Începe cel mai interesant festival

Iubitorii muzicii clasice sunt aşteptaţi la un eveniment, în premieră, ce va fi organizat la Ploieşti, în perioada 25-29 aprilie 2023: FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „PAUL CONSTANTINESCU“.

Ediţia inaugurală face parte din activităţile cultural-artistice, incluse în Proiectul „Restaurarea, revitalizarea și punerea în valoare a obiectivului Casa compozitorului Paul Constantinescu, Ploiești”, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA]

Proiectul cuprinde atât partea de consolidare, reabilitare și modernizare, cât și componenta de revitalizare a obiectivului de patrimoniu. Pentru atingerea obiectivelor Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (MFSEE), Programului RO-CULTURA, dar și pentru realizarea indicatorilor de Program dedicați, Consiliul Judeţean, alături de partenerii din România (Fundația Culturală ”Remember Enescu”) și Norvegia (International Voice of Justice – Europe), va implementa un plan de valorificare a patrimoniului cultural prin organizarea de activități de educație culturală și artistică. Unul dintre ele este Concursul „Paul Constantinescu” (prima ediție a fost organizată în 2021), iar altul este Festivalul Internațional ”Paul Constantinescu“, care debutează în acest an.

Valoarea totală a investiției: 13.217.754,16 lei (valoarea eligibilă – 9.746.373,32 lei)\

Durata proiectului: 36 luni de implementare, dintre care 16 luni de execuție a lucrării. Data finalizării proiectului: septembrie 2023.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article
Niciun comentariu