Eveniment de marcă la Sinaia. Nepotul Regelui Mihai, prezent la “Oraș Regal – Moștenitori de Elită”
Primăria Sinaia și Centrul Cultural Carmen Silva organizează joi, 20 aprilie 2023, începând cu ora 18.00, evenimentul “Oraș Regal – Moștenitori de Elită”, la Sala Teatru a Casinoului din Sinaia, în prezența nepotului Regelui Mihai, Nicolae al României, în calitate de invitat de onoare.
Prilejuit de proiecția filmului documentar “Regele Mihai – Drumul către Casă” și premierea celor mai performanți elevi de la Colegiile “Mihail Cantacuzino” Sinaia și “Dimitrie Cantemir” din Breaza, unde a învățat și Regele Mihai, evenimentul face parte din seria de manifestări organizate de Primăria Sinaia, care îmbină promovarea excelenței în educație și celebrarea ultimului Rege al României.
Cu acest prilej, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, va premia 19 de elevi de la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, care au obținut media generală 10 în anul școlar 2021-2022, precum și premii la olimpiadele județene și naționale, iar Nicolae al României, alți 10 elevi pe de la Colegiul “Dimitrie Cantemir” din Breaza, cu aceleași performanțe școlare.
“Susținerea performanței în educație, dar și crearea tuturor condițiior necesare pentru un învățământ de calitate reprezintă priorități pe care mi le-am asumat în calitate de primar. Este cea mai bună investiție pe care o putem face pentru Sinaia, dar și o datorie pe care o avem cu toții, peste timp, față de Regele Mihai, care ne-a lăsat moștenire leagănul regalității din România, un oraș încărcat de tradiție și istorie, al cărui prestigiu s-a consolidat în timp și pe care îl vom onora în continuare” a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.
Documentarul “Regele Mihai – Drumul către Casă”, o producție independentă CHAINSAW FILM Productions 2022, susținut de History Channel, face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022-2023, inițiat de producătorul executiv John Florescu, împreună cu Dan Draghicescu, producător asociat.
O excepțională lecție de istorie despre curaj, tenacitate și triumful speranței în povestea dramatică a Regelui Mihai, filmul aduce în atenția publicului un interviu exclusiv cu Prințul Consort Philip, duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord, analize ale istoricilor, precum și mărturii ale membrilor Familiei Regale a României și consilierilor apropiați.
Proiecția va fi însoțită de o sesiune de întrebări și răspunsuri despre personalitatea marcantă a Regelui Mihai, precum și de o expoziție de pictură dedicată Regalității, realizată de profesorul Tănase Mocănescu, ce va putea fi vizitată în Foaierul Cazinoului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
comunicat de presă