Evacuare la metrou: călătorii au fost debarcați dintr-un tren retras din circulație
Călătorii aflați într-un tren de metrou de pe Magistrala 1 au fost evacuați marți dimineață, după apariția unei probleme tehnice la una dintre ușile garniturii.
Incidentul s-a produs în jurul orei 08:39, în stația Tineretului, unde trenul a fost oprit, iar pasagerii au fost debarcați în condiții de siguranță. Garnitura a fost ulterior retrasă din circulație și trimisă la depou pentru verificări și remedierea defecțiunii.
După evacuarea călătorilor, circulația a fost reluată, aceștia continuându-și deplasarea cu un alt tren sosit în stație. Nu au fost raportate persoane rănite.
Incidentul are loc la scurt timp după alte probleme tehnice înregistrate în rețeaua de metrou din București. Cu o zi înainte, circulația a fost temporar întreruptă pe tronsonul 1 Mai – Jiului din cauza unei situații apărute în timpul lucrărilor de interconectare dintre Magistrala 4 și viitoarea Magistrală 6.
De asemenea, recent, la stația Piața Iancului, o degajare de fum provocată de un incendiu la un conductor electric din tunel a impus evacuarea călătorilor și intervenția echipelor specializate.
Reprezentanții operatorului de transport au transmis scuze pentru disconfortul creat și au precizat că măsurile luate au avut ca prioritate siguranța pasagerilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews