Ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni privind apariția unor emisii vizibile de fum în seara zilei de marți, 3 iunie, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a acționat prompt, trimițând echipa de permanență la fața locului.
Ulterior, miercuri, a fost efectuat un control detaliat pentru a verifica respectarea normelor de mediu.
Deși măsurătorile efectuate nu au indicat depășiri ale valorilor limită admise pentru poluanții monitorizați – conform prevederilor Legii privind calitatea aerului înconjurător – autoritățile au constatat nereguli în modul de desfășurare a activității operatorului.
În consecință, societatea a fost sancționată contravențional, pentru nerespectarea obligațiilor legale privind prevenirea și gestionarea situațiilor cu potențial impact asupra mediului.
Garda de Mediu reamintește tuturor agenților economici că respectarea legislației de mediu și prevenirea incidentelor de acest tip sunt esențiale pentru protejarea sănătății publice și a mediului înconjurător. Sesizările cetățenilor joacă un rol important în identificarea rapidă a riscurilor și intervenția promptă a autorităților.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook