Emiratele Arabe Unite evacuează echipajul unui petrolier după o coliziune în apropierea Strâmtorii Ormuz!

Paza de coastă a Emiratelor Arabe Unite a anunţat marţi că a evacuat 24 de persoane de pe petrolierul ADALYNN, în urma unei coliziuni cu două alte nave în Golful Oman, în proximitatea Strâmtorii Ormuz, informează Reuters. Potrivit unei postări publicate pe platforma X de Garda Naţională a EAU, membrii echipajului au fost transportaţi în siguranţă în portul Khor Fakkan cu ajutorul ambarcaţiunilor de căutare şi salvare.

Firma britanică de securitate maritimă Ambrey raportase anterior un incident la aproximativ 22 de mile marine est de Khor Fakkan, precizând însă că nu este vorba despre un incident de securitate.

Surse din domeniul maritim au confirmat pentru Reuters că o navă s-a ciocnit cu alte două în cursul incidentului.

Evenimentul survine într-un context regional tensionat, marcat de schimburi de atacuri între Iran şi Israel pentru a cincea zi consecutiv, după ce Israelul a efectuat vineri o serie de lovituri extinse, invocând necesitatea de a preveni dezvoltarea unei arme nucleare de către Teheran.

De asemenea, surse navale au relatat o intensificare recentă a interferenţelor electronice asupra sistemelor de navigaţie ale navelor comerciale în zona Strâmtorii Ormuz şi în Golful Oman, ceea ce complică tranzitul maritim prin regiune.

Strâmtoarea Ormuz, aflată între Oman şi Iran, face legătura între Golful Persic şi Marea Arabiei, fiind una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.

Potrivit datelor companiei Vortexa, între începutul anului 2022 şi luna trecută, prin strâmtoare au trecut zilnic între 17,8 şi 20,8 milioane de barili de ţiţei, condensat şi produse petroliere.