EMBARGO – de Cristian Felea

“Salutăm embargoul propus de UE asupra petrolului rusesc. Știm că există un sprijin larg în rândul aliaților și a partenerilor noștri, așa cum am văzut din nou din partea UE, pentru a împiedica punctul forte al mașinii de război a Rusiei, și anume piața sa energetică. Suntem uniți în hotărârea noastră de a menține presiunea asupra președintelui Putin și a tuturor celor responsabili de acest război.” (bursa.ro)

Ned Price, putător de cuvânt al Departamentului de Stat

“Consiliul European a ajuns la un acord în noaptea de 30/31 mai pentru interzicerea a 75% din importul rusesc de petrol în țările Uniunii Europene” a anunțat, pe contul său oficial de Twitter, Charles Michel, președintele Consiliului. După o noapte de negocieri dure, Consiliul a decis:

(a) Cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va acoperi țițeiul, precum și produsele petroliere, livrate din Rusia către statele membre. Se va face o excepție temporară pentru țițeiul livrat prin conducte: importurile prin conducta “Drujba”, care aprovizionează și Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă.

(b) În cazul întreruperilor bruște de aprovizionare se vor introduce măsuri de urgență pentru asigurarea siguranței aprovizionării.

(c) Cea mai mare bancă din Rusia, “Sberbank”, va fi exclusă din sistemul internațional de plăți Swift.

(d) Se vor impune sancțiuni împotriva unor persoane responsabile pentru crime de război în Ucraina; trei televiziuni rusești deținute de statul rus vor fi interzise în Europa.

Excluderea importului de țiței prin conducte a permis ca în negocieri să se treacă peste opoziția Budapestei la adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE la adresa Rusiei; Ungaria a insistat anterior că nu are ieșire la mare și depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta “Drujba”. (euraktiv.ro)

Viktor Orban s-a declarat mulțumit și a salutat deciziile Consiliului European. Noul pachet de sancțiuni ar fi urmat să fie finalizat marți, 1 iunie ac., în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor, înainte de publicarea sa în jurnalul oficial al UE pentru intrarea sa în vigoare.

Doar că Ungaria s-a opus din nou, în ciuda poziției publice adoptată de Orban la reuniunea liderilor europeni, și a blocat adoptarea formei finale a documentului; de această dată Budapesta a cerut retragerea de pe lista persoanelor ruse ce urmează a fi sancționate de Uniunea Europeană a patriarhului Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse. Și a obținut (și) acest lucru. (bursa.ro)

PRO ȘI CONTRA EMBARGO

Există două tipuri de viziuni (oarecum complementare) asupra utilității și consecințelor pachetului de sancțiuni europene asupra importurilor de petrol rusesc – care va fi introdus treptat, până la finele anului în curs -, dar ele se conexează și cu un avertisment: oricât de aspre ar fi, sancțiunile de unele singure nu-l vor convinge pe Putin să oprească războiul; este absolut necesar ca Occidentul să continue să livreze Ucrainei armamentul de care are nevoie pentru a i se opune militar cu succes dictatorului de la Kremlin.

UE a importat între 3 și 3,7 milioane de barili de petrol din “Ural” pe zi, arată o analiză a Rystad Energy. Înlocuirea a 75% din aceasta cu petrol “Brent” (acum la 120 de dolari pe baril) ar implica un cost suplimentar de cel puțin 2 miliarde de dolari pe lună. Și nu peste tot este posibilă rafinarea de petrol “Brent” în locul petrolului “Ural”, fără costuri suplimentare legate de adaptarea de noi rețete de rafinare, din care țițeiul rusesc să lipsească.

Exporturile rusești de țiței s-au ridicat la 110 miliarde de dolari, adică mai mult de o cincime din totalul veniturilor încasate din exporturile de mărfuri ale Moscovei în 2021. Rusia ar putea câștiga cel puțin 8,1 miliarde de dolari pe lună exportând 3 milioane de barili pe zi în UE la prețurile actuale ale țițeiului “Ural”.

Moscova poate redirecționa în cel mai bun caz 1 milion de barili destinați anterior UE, ceea ce înseamnă că exporturile de 3 milioane de barili se vor micșora rapid la doar 1,75 milioane de barili. Aceasta înseamnă pierderi de venituri de cel puțin 3,4 miliarde de dolari pe lună în faza inițială a embargoului, sau puțin peste 40% din veniturile lunare estimate ale Moscovei din exporturile UE.

Această pierdere s-ar putea ridica la cel puțin 4,5 miliarde de dolari pe lună, odată cu intrarea în vigoare a interdicției deplină a UE. Embargoul petrolier al UE va afecta Rusia mai mult decât Europa. (reuters.com)

O analiză a grupului de brokeraj polonez XTB arată că țări precum Polonia sau Germania vor putea în continuare să importe petrol rusesc prin conducta “Drujba”, care ar putea transporta până la un milion de barili pe zi; iar exporturile de mărfuri energetice reprezintă un aspect cheie pentru Rusia, în special exporturile de petrol.

Fluxurile de petrol rusesc către UE prin conducte s-au ridicat la aproximativ 750 de mii de barili pe zi în 2021, în timp ce puțin peste 1,5 milioane de barili pe zi au fost transportați pe mare. Al șaselea pachet de sancțiuni din partea UE va interzice, teoretic, aproximativ două treimi din importurile de petrol rusești.

În acest context, embargoul asupra căruia s-a convenit la Consiliul European poate fi doar parțial eficient. Aruncând o privire la datele de urmărire a tancurilor petroliere, se observă că exporturile rusești către destinații “necunoscute” au crescut foarte mult începând cu luna aprilie, comparativ cu martie.

Sub embargoul petrolier fenomenul poate crește și mai mult, multe companii (sau chiar guverne) fiind tentate să ocolească sancțiunile; țițeiul rusesc care este expediat către destinațiile necunoscute din Europa va fi de fapt export mascat. (economica.net)

Embargoul asupra importurilor pe mare nu este nici el total. Bulgaria, de exemplu, a primit o amânare de la pachetul de sancțiuni, astfel că va putea importa țiței rusesc adus pe mare în portul Burgas până în anul 2024. Premierul Kiril Petkov a declarat că decizia este bine venită și va permite rafinăriei Lukoil de la Burgas să fie modernizată, pentru a putea funcționa și rafinând alte tipuri de petrol decât “Ural”. (g4media)

Excepții ca “Drujba” sau Burgas vin să întărească ideea expusă de XTB, și anume că embargoul este văzut diferit în Europa, unii considerându-se pierzători, alții văzându-se câștigători.

Nello Musumeci, președintele regiunii Sicilia, a postat pe Facebook un mesaj în care se plânge că ISAB, cea mai mare rafinărie de petrol din Italia după capacitatea de procesare, achiziționează 30-40% din țițeiul pe care îl rafinează din Rusia, restul provenind de pe piețele internaționale. ISAB este responsabilă pentru aproximativ 20% din capacitatea de rafinare a Italiei, iar centrala sa furnizează aproximativ 20% din electricitatea de care are nevoie Sicilia.

Dar înlocuirea a 30-40% din materia primă prelucrată este, în definitiv, la fel de problematică cum este în cazul rafinăriei de la Burgas: “Există o liniște asurzitoare privind catastrofa forței de muncă cu care s-ar putea confrunta o parte din fabrica petrochimică Priolo, embargoul și consecințele sale paralizând rafinăria ISAB”, scrie Nello Musumeci în mesajul său.

ISAB are o mie de angajați și este deținută de firma elvețiană de trading Litasco, care aprovizionează rafinăria din Sicilia, căreia îi livrează 90% din materia primă pe care o consumă; Litasco este compania de comerț a grupului Lukoil.

“Familiile pot dormi liniștite, am reușit să evităm ideea cea mai înspăimântătoare (…) Un embargou total ar fi fost de nesuportat pentru noi, dar am reușit să îl evităm” a scris Viktor Orban pe contul său de Facebook.

Prilej pentru “Financial Times” să pună în evidență și o altă latură a “victoriei” maghiare: MOL, compania petrolieră maghiară controlată de stat, va câștiga miliarde pentru că va putea rafina în continuare țiței rusesc, care a devenit mult mai ieftin:

“Potrivit calculelor FT, compania petrolieră a Ungariei, MOL, care operează singura rafinărie a țării, ar putea câștiga peste 2 miliarde de dolari într-un an doar din discontul aferent alimentării cu petrol rusesc al rafinăriei Duna.” (economica.net)

Dar mecanismul este mai complicat de atât, pentru că potrivit legislației în vigoare și sub imperiul stării de urgență, produsele petroliere se vând pe piața internă a Ungariei, către entitățile ungare și populație, cu preț controlat; motiv pentru care grupul MOL are pierderi.

Ei bine, aceste pierderi se pot compensa din achiziția de petrol rusesc, un mecanism cu care Uniunea Europeană a trebuit să fie de acord și care, în sine, este o mare victorie a echipei Putin – Orban în bătălia lor pentru a dezbina statele membre. Prin acest mecanism Orban cumpără liniște acasă, consolidându-și mandatul și poziția de pivot al demolării unității europene.

Chiar dacă România importă 70% din necesarul său de țiței și are pe teritoriul său o rafinărie deținută de o companie din Rusia, Rusia nu este prima sursă de import, explică “Economica.net”. Potrivit datelor statistice, Kazahstanul este cel mai important partener al României pentru importurile de petrol, cu 51% din cantitățile importate, ca materie primă pentru rafinăria Petromidia.

Importurile din Rusia reprezentau o treime în anul 2021, ca materie primă pentru rafinăria Lukoil și rafinăria Brazi a OMV Petrom (în completarea țițeiului din producția internă). De la începutul războiului, OMV Petrom a anunțat că renunță să mai importe petrol rusesc.

Toate importurile de țiței și de produse rafinate ale României se fac exclusiv pe cale maritimă. Vasele descarcă petrolul la terminalele din Constanța (Oil Terminal) și Midia (Rompetrol). Rompetrol  aduce țițeiul pentru rafinăria Petromidia folosind două petroliere care traversează în curse permanente Marea Neagră, între Midia și portul rusesc Novorosiisk.

Terminalul marin din Novorossisk este capătul vestic al unei mari conducte de petrol, prin care se transportă peste 2% din țițeiul mondial. Conducta este operată de “Caspian Pipeline Consortium” (CPC), cu o lungime de 1.500 km, și leagă marile câmpuri petroliere din zona caspică de Marea Neagră.

Cel mai important acționar al CPC este Transneft, companie rusească de stat, cu 24%, după care urmează compania kazahă de stat KazMunayGas (compania mamă a consorțiului ce deține Rompetrol), grupul rusesc Lukoil și, în fine, alte companii petroliere occidentale: Chevron, Exxon și Eni.

În condițiile menționate, România a fost de acord cu embargoul asupra importurilor de țiței rusesc, dar a cerut ca în documentele privind pachetul al șaselea de sancțiuni să fie inclusă o clauză de solidaritate, în cazul în care transporturile de țiței kazah din Novorosiisk vor fi blocate. Președintele Klaus Iohannis a precizat:

“Noi suntem de acord să promovăm acest nou pachet de sancțiuni, dar pentru a nu fi surprinși de evoluții, am insistat să fie cuprinsă o așa-numită clauză de solidaritate în text și voi insista ca această clauză să rămână, însemnând că, în cazul în care se întâmplă ceva, statele membre și Comisia să ia de urgență măsuri pentru a veni, de exemplu în sprijinul nostru în cazul în care se întrerupe alimentarea pe calea Mării Negre.” (economica.net)

ETICA ÎN RĂZBOI ȘI EFORTUL COMUN PENTRU VICTORIA UCRAINEI

Pachetul al șaselea de sancțiuni europene împotriva Rusiei a fost negociat cu greu și are, dacă putem spune așa, marea “calitate” că nemulțumește pe aproape toată lumea în Uniune, cu câteva excepții, pe care le numărăm pe degete. Cei care se declară mulțumiți, sunt arătați pe față sau mai discret cu degetul de ceilalți ca fiind lipsiți de solidaritate și etică, chiar dacă formal se afirmă o oarecare “înțelegere” asupra situației lor “particulare”.

În “Deutsche Welle”, Petre M. Iancu consideră că Ucraina nu va cădea pentru că nu își permite acest lucru și pentru că nici anglosfera nu are interesul s-o lase să cadă. Ucraina va renaște și prin ajutorul balticilor, polonezilor și cehilor și va provoca Rusiei pierderi mari, insuportabile, pe care Moscova nu le va putea compensa. La aceste pierderi se vor adăuga cele economice izvorând din sancțiuni.

Kremlinul va trebui să găsească piețe de desfacere noi pentru 90 la sută din țițeiul exportat în Europa, un petrol care pare ușor de plasat pe terțe piețe, dar va însemna ca Rusia să conceadă usturătoare rabaturi noilor importatori. Nici perpetuarea incertitudinilor sectorului bancar rusesc, tot mai izolat de americani, în ciuda scutirii de sancțiuni a Gazprom, nu vor ajuta să se refacă o Rusie dependentă în proporție de două treimi de exporturile ei de energie.

Totuși, pentru ca rușii să resimtă acut costul războiului, luptătorii ucraineni trebuie să intre în posesia armelor de care au nevoie spre a opri avansul și jaful rusesc. În acest context, al șaselea pachet de sancțiuni convenit de europeni, în ciuda divizării lor, cu nemți, unguri și austrieci care “tremură” de grija Rusiei, nu va avea un impact direct și imediat asupra mersului războiului dacă întârzie înarmarea Ucrainei. (adevărul.ro)

Tatiana Stanovaia, cercetător la “Carnegie Endowment for International Peace” și fondator al firmei de analiză politică “R.Politik” insistă în Foreign Policy că Occidentul trebuie să privească situația diferit dacă dorește să fie mai eficient în abordarea sa și să reducă riscurile de escaladare.

Obiectivele principale ale lui Putin în acest război, consideră Stanovaia, nu au fost niciodată să dobândească bucăți de teritoriu; mai degrabă, el vrea să distrugă Ucraina în ceea ce el numește un proiect “anti-Rusia” și să oprească Occidentul să folosească teritoriul ucrainean ca un cap de pod pentru activități geopolitice anti-ruse.

Anexarea regiunilor Lugansk și Donețk, pe care Moscova le consideră doar o chestiune de timp, este un scop auxiliar, local, de a face Ucraina să plătească pentru alegerile geopolitice incorecte, pro-occidentale din ultimele două decenii. În proprii săi ochi Putin nu pierde acest război, de fapt, probabil, crede că îl câștigă și este fericit să aștepte până când Ucraina recunoaște că Rusia este în Ucraina pentru totdeauna.

Indiferent de concesiile pe care le-ar putea face Ucraina, Putin va continua să escaladeze războiul până când Occidentul își va schimba abordarea față de așa-zisa problemă rusă și admite că – așa cum o vede Putin – rădăcinile agresiuni sunt rezultatul ignorării de către americani a preocupărilor geopolitice rusești timp de 30 de ani. Acesta a fost obiectivul real al lui Putin de mult timp și rămâne neschimbat.

Toate acestea înseamnă că dilema occidentală, de a dubla sprijinul pentru Ucraina pentru a-l învinge pe Putin sau pentru a-l liniști pe Putin pentru că este disperat și periculos, pleacă de la premise fundamental eronate. Pot exista doar două rezultate posibile: fie Occidentul își schimbă abordarea față de Rusia și începe să ia în serios preocupările rusești care au dus la acest război, fie regimul lui Putin se destramă și Rusia își revizuiește ambițiile geopolitice.

Pentru moment, atât Rusia, cât și Occidentul par să creadă că au timpul de partea lor. Putin speră că Occidentul se va confrunta cu tulburări politice, în timp ce Occidentul speră că Putin va fi înlăturat, răsturnat sau că va muri din cauza uneia dintre multele boli de care se zvonește în mod regulat că suferă. Ambele viziuni sunt greșite. În cele din urmă, un acord între Rusia și Ucraina este posibil doar ca prelungire a unui acord între Rusia și Occident sau ca urmare a prăbușirii regimului lui Putin. (ziare.com)

Așa cum vede Tatiana Stanovaia ecuația din Ucraina, sancțiunile și înarmarea Ucrainei nu au cum să schimbe atitudinea (nu doar a) lui Putin (ci) și a colaboratorilor săi de la Kremlin, pentru că ce își dorește el, mai presus de toate și cu orice preț, este ca să evite căderea Ucrainei, Belarusului, Moldovei și Georgiei sub influența Occidentului; pentru a acest scop va duce o bătălie armată în Ucraina oricât va fi nevoie, cu rupere de teritorii unele după altele, dacă altfel nu este posibil.

Personal cred că Occidentul înțelege destul de bine acest lucru și l-a luat în calcul. Totuși, public trebuie să afișeze o anumită poziție față de Rusia, iar aceasta este menită să întărească lupta Ucrainei ca avanpost al dorinței de libertate și emancipare față de o putere abuzivă și violentă cum este cea a Federației Ruse.

La un moment dat se va ajunge și la negocieri, doar că atunci Moscova trebuie să fie slăbită economic și militar, izolată politic pe scena globală în așa măsură încât să fie posibilă cu adevărat instituirea unui nou sistem global de securitate, dar nu așa cum l-a desenat Kremlinul înainte de 24 februarie ac.. Miza este mare și trece dincolo de stoparea ambițiilor Moscovei, ca un avertisment adresat Beijingului asupra costurilor oricărei aventuri similare.