Astăzi, 5 decembrie, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, a fost semnat un important Acord de Parteneriat între Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) – în calitate de operator de program – și Serviciul Elvețian de Salvare Aeriană REGA
Evenimentul marchează un pas semnificativ în consolidarea capacității naționale de răspuns în situații de urgență și dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul salvării aeriene.

Acesta este cel de-al treilea acord de parteneriat încheiat de DSU, după cele semnate anterior cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Inspectoratul General de Aviație al MAI, în calitate de parteneri naționali.
Componenta „Salvare Aeriană și Pregătire pentru Dezastre”

Parteneriatul vizează implementarea Componentei 3, intitulată „Salvare Aeriană și Pregătire pentru Dezastre”, în cadrul celei de-a Doua Contribuții Elvețiene. Programul include Măsura-Suport „Programul de Securitate și Siguranță Publică (Afaceri Interne)”, iar Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Fonduri Externe Nerambursabile, este operatorul de program.

Experții elvețieni vor asigura instruirea specializată a piloților IGAv al MAI în tehnici avansate de salvare montană, zbor la joasă înălțime și misiuni pe timp de noapte. Programul reprezintă o oportunitate unică de consolidare a capacității naționale de intervenție aeriană și de dezvoltare a colaborării între instituțiile de salvare aeriană și prim ajutor.
Finanțare și implementare
Programul se va desfășura până la 31 decembrie 2028, având o valoare totală eligibilă de 3.529.412 franci elvețieni, echivalentul a 19.387.060 lei. Contribuția elvețiană acoperă 85% din sumă (3.000.000 CHF), iar restul de 15% (2.908.059 lei) este asigurat prin cofinanțare națională.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.