Atelierele lui Mos Craciun, organizate anual de Primaria Ploiesti, au continuat si in acest sezon. Au fost insa mai putini copii participanti, in limita bugetului alocat pentru aceasta activitate.
Primăria municipiului Ploiești a organizat, și în acest an, o activitate îndrăgită de elevii ploieșteni și anume Atelierele lui Moș Crăciun. Comparativ cu anii trecuți, de data aceasta au fost doar trei zile în care copiii au putut confecționa diverse decorațiuni pentru sarbatorile de iarnă. Atelierele lui Moș Crăciun au fost găzduite ca de obicei de foaierul Toma Caragiu, sub atenta îndrumare a artiștilor plastici, colaboratori ai casei de Cultură I.L.Caragiale Ploiești. Materialele necesare au fost oferite de municipalitate.
Aproximativ 170 de copii din unitățile de învățământ preuniversitar din Ploiești au participat la Atelierele lui Moș Crăciun. Entuziasmul și creativitatea micuților au fost răsplătite, la finalul activității, cu dulciuri.