Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național „I. L. Caragiale” Ploiești a organizat o activitate aparte, de 8 Martie.
Cu ajutorul donațiilor oferite de colegi, mobilizați prin intermediul unor mesaje pe grupurile interne, reprezentanții elevilor și o parte dintre voluntari au împărțit flori și felicitări tuturor doamnelor și domnișoarelor. De la cadrele didactice și personalul auxiliar până la elevele colegiului, majoritatea persoanelor sărbătorite s-au bucurat de asemenea și de un cadou din partea colegilor.
Activitatea a început în jurul orei 10:00, când reprezentanții Biroului Executiv și ai departamentelor din cadrul Consiliului Școlar al Elevilor au adunat colegii dornici să ajute în curtea liceului. Rând pe rând, sălile de clasă, cancelaria, holurile și chiar curtea, în timpul pauzelor, precum și corpul școlii primare au fost vizitate, pentru a se oferi cadourile de 8 Martie.
Atmosfera festivă a fost întreținută pe durata întregii zile, astfel încât elevele care învață după-amiaza să se poată bucura și ele în egală măsură.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.