Elevii de la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza care au obținut rezultate remarcabile în activitatea școlară și extrașcolară, precum și în competițiile sportive au fost înaintați în grad, prin ordin pe unitate, miercuri, 3 mai 2023.
Dornici de a face lucruri grozave, cu spirit competitiv, hotărâți și determinați de profesorii lor să urce pe trepte superioare, liceenii militari au bifat succese educaționale care au fost răsplătite de conducerea colegiului.
Cincisprezece dintre cantemiriști au fost nominalizați, evidențiați și felicitați de comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu, care le-a așezat noile grade onorifice superioare pe epoleți, cu îndemnul de a duce mai departe tradiția de excelență a instituției.
- Elev Andrei Ștefan Osiac a fost înaintat în gradul de elev fruntaș pentru Locul III obținut la atletism și Mențiunea adjudecată la Olimpiada de biologie, etapa județeană;
- Elev George Iacob din clasa a IX –a a fost înaintat în gradul de elev fruntaș pentru rezultate deosebite la învățătură și premii obținute la concursuri școlare;
- Elev Ciprian Iacob din clasa a IX-a a fost înaintat în gradul de elev fruntaș pentru Mențiunea obținută la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie;
- Elev fruntaș Diana Nicolae din clasa a X-a a fost înaintată în gradul de elev caporal pentru Locul I obținut la etapa județeană a Olimpiadei Lectura ca Abilitate de Viață și Locul II la Olimpiada de Geografie, etapa județeană;
- Elev fruntaș Rareș Andrei Neacșu din clasa a X-a a fost înaintat în gradul de elev caporal pentru Locul I obținut la Concursul de Fizică „Pontus Euxinus” și pentru Locul II adjudecat la Olimpiada de Fizică, etapa județeană;
- Elev fruntaș Aidee Toma din clasa a X-a a fost înaintată în gradul de elev caporal pentru Locul III obținut la Olimpiada de Fizică, etapa județeană;
- Elev fruntaș Valentina Pană din clasa a X-a a fost înaintată în gradul de elev caporal pentru Locul III obținut la Olimpiada de Fizică, etapa județeană;
- Elev fruntaș Alexandru Sîrmon din clasa a X-a a fost înaintat în gradul de elev caporal pentru Locul III obținut la Concursul național de Geografie „GeoInfo Virtual”;
- Elev fruntaș Adrian Iordache din clasa a X-a a fost înaintat în gradul de elev caporal pentru Locul III obținut la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, atletism-pentatlon;
- Elev fruntaș Vlad Socol din clasa a X-a a fost înaintat în gradul de elev caporal pentru Locul II obținut la Olimpiada de Limba franceză, etapa județeană și calificarea la etapa națională;
- Elev fruntaș Ștefan Dobre din clasa a X-a a fost înaintat în gradul de elev caporal pentru Mențiunea obținută la etapa națională a Olimpiadei de Istorie;
- Elev fruntaș Victor Cotelea din clasa a X-a a fost înaintat în gradul de elev caporal pentru Mențiunea obținută la Olimpiada Națională de Limba Rusă Modernă;
- Elev fruntaș Rafaela Al-Saftii din clasa a X-a a fost înaintată în gradul de elev caporal pentru Locul III obținut la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română și pentru Premiul I adjudecat la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață;
- Elev fruntaș Iustina Ene din clasa a X-a a fost înaintată în gradul de elev caporal pentru Mențiunea obținută la etapa județeană a Olimpiadei de fizică;
- Elev caporal Raul Florescu din clasa a XI-a a fost înaintat în gradul de elev sergent pentru Locul I obținut la etapa județeană a Olimpiadei de Logică și calificarea la etapa națională.
Sursă: Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.