logo
RNTV Live

Elevi şi profesori, percheziţionaţi asemenea infractorilor

Ziua Educaţiei Zi liberă de Ziua Educaţiei
rnews

Război în educaţie

Interzicerea auxiliarelor în şcolile din România a declanşat un adevărat război împotriva ministrului educaţiei, Liviu Pop.

Zilele trecute, acesta a declarat că până în prezent, multe dintre auxiliare au funcţionat ilegal, motiv pentru care a trecut deja la notificare acestora.

„Astăzi am notificat cinci edituri, am notificat și MFP și Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, pentru că sunt cinci edituri în România care au pe copertă aviz al Ministerului Educației Naționale pentru auxiliare. Nu există avizate manuale pentru clasa a IV-a, nici auxiliare pentru clasa a IV-a sau a III-a. Joi vom avea în ședința de guvern actul normativ prin care dăm posibilitatea editurilor să-și depună proiectele de auxiliare. Aceste proiecte vor fi evaluate astfel încât, de vineri, să se poată folosi auxiliare aprobate de minister în toate unitățile școlare de stat și private din România”, a declarat Pop, citat de Agerpres.

Copiii, obligaţi să înveţe doar cu un caiet şi un creion

Situaţia de faţă dă peste cap în totalitate procesul educaţional de la clasa pregătitoare, unde elevii nu au niciun manual, iar auxiliarele erau singura alternativă. Aşadar, dascălilor nu le rămâne decât să îi facă pe cei mici să iubească şcoala doar cu un caiet şi un creion.

Profesorii, infractorii din faţa elevilor

Cei care vor să folosească în continuare auxiliarele, o pot face pe propriul risc. Mai mult, profesorii au fost anunţaţi la început de an şcolar că vor avea loc mai multe controale la nivelul şcolilor. Atât elevii, cât şi profesorii vor fi controlaţi dacă nu cumva deţin obiecte interzise în şcoală (auxiliare, culegeri, broşuri, atlas).

Reprezentanţii Ministerului ameninţă inclusiv cu demiterea cadrului didactic sau a directorului unităţii care a permis achiziţionarea de auxiliare.

Editurile nu ţin cont de decizia Ministerului Educaţei

În timp ce în toată presa se discută despre actuala problemă din educaţie, editurile îi bombaredeză pe profesori cu oferte şi comisioane avantajoase.

Mesaje pentru profesori din partea editurilor
COREP 07 SRL - Firma de constructiitermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromcoralparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor