Elevi din Dâmbovița, față în față cu realitatea detenției în cadrul proiectului „Permis de conducere pentru viață, nu pentru închisoare”!
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, pe 26 februarie și 11 martie, o nouă etapă a proiectului „Permis de conducere pentru viață, nu pentru închisoare”.
Elevi din Dâmbovița, față în față cu realitatea detenției în cadrul proiectului „Permis de conducere pentru viață, nu pentru închisoare”
Elevi de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Colegiul Național „Vladimir Streinu” Găești și Liceul Tehnologic „Grigore Marin Năstase” Tărtășești, alături de persoane condamnate aflate în programele Serviciului de Probațiune Dâmbovița, au vizitat Penitenciarul Găești.
Elevi din Dâmbovița, față în față cu realitatea detenției
Activitatea a avut ca scop conștientizarea consecințelor nerespectării legii, în special în cazul consumului de substanțe interzise la volan, al traficului de droguri și al lipsei disciplinei rutiere.
Participanții au aflat detalii despre condițiile de detenție, programul și restricțiile din mediul penitenciar, precum și impactul privării de libertate asupra vieții personale și familiale. De asemenea, doi deținuți au vorbit despre experiențele lor de viață și despre rolul negativ al anturajului și al consumului de droguri în luarea unor decizii cu consecințe grave.
Acțiunea face parte din prioritatea națională a Poliției Române privind siguranța minorilor și din Strategia Națională de Prevenire a Recidivei 2025–2029, implementată de Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor și instituțiile partenere.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews