Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a marcat un moment istoric în politica românească, subliniind faptul că, pentru prima dată de la Revoluție, reprezentanții „partidelor-sistem”, PNL și PSD, nu au reușit să intre în turul al doilea.

Într-un discurs susținut la Romexpo, alături de liderii și membrii USR din toată țara, Lasconi a declarat că românii au transmis un mesaj clar prin votul lor: „Ne-am săturat să fim disprețuiți de cei care ar trebui să ne apere. Vrem o democrație în care votul nostru contează, în care vocea noastră contează. România intră într-o nouă etapă a istoriei. Votul de ieri a fost unul de blam, protest și exasperare.”

Elena Lasconi a subliniat că își dorește o Românie în care cetățenii sunt respectați și pot trăi demn din munca lor. „Pentru toți românii care au fost subestimați vreodată, acest rezultat este al vostru. Pentru toți cei care cred într-o Românie demnă, puternică și europeană, acest rezultat este al vostru.”

Ea a promis că va lupta pentru a se ridica la așteptările tuturor românilor, afirmând că va fi președinta „tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunea lor de vot”.

Lasconi a amintit de exemplul mamei sale, care a muncit din greu în restaurante din Hațeg, spălând pahare cu apă rece timp de 12-14 ore pe zi. „În familia mea știm ce este munca. Știm cum e să trăiești din munca ta, nu din pensii speciale, sinecuri sau cadouri de lux.”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a elogiat-o pe Lasconi pentru determinarea sa, descriind-o drept „o femeie puternică, care ne-a unit și inspirat”. Fritz a precizat că intrarea candidatei USR în turul doi reprezintă „prima din trei bătălii importante” pentru viitorul României.

Campania pentru turul doi, în care Elena Lasconi se confruntă cu candidatul independent Călin Georgescu, va începe pe 29 noiembrie, promițând să fie una decisivă pentru viitorul politic al țării.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews