Președintele USR, Elena Lasconi, consideră că actualul candidat al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, este în scădere în sondaje și că președintele interimar Ilie Bolojan ar putea crește semnificativ dacă ar decide să intre în cursa prezidențială. Lasconi a declarat că își dorește mai mult curaj din partea acestuia, dar are încredere în experiența sa administrativă.

În cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, Elena Lasconi a subliniat că schimbarea candidatului coaliției ar putea aduce un avantaj electoral, chiar dacă termenul limită pentru înscrierea în alegeri este 15 martie.

„Eu îmi doresc să fac bine pentru România și cred că, în momentul de față, dacă coaliția ar schimba candidatul… chiar dacă vorbim de foarte puțin timp, deadline-ul este 15 martie. De ce spun asta? Pentru că Crin Antonescu este în cădere”, a afirmat Lasconi.

Întrebată dacă se bazează pe sondaje sau pe interacțiunea cu oamenii, lidera USR a precizat că observă reacțiile electoratului și consideră că Ilie Bolojan, din poziția de președinte interimar, va continua să crească.

„Aș vrea să văd mai mult curaj, dar am încredere în experiența pe care o are în administrație. Am fost primul politician care l-a propus ca premier, tocmai pentru că mă bazez pe experiența dumnealui. În momentul de față suntem într-un moment în care ar trebui să ne scuturăm de orgolii și să ne gândim la ce este bine pentru țară”, a adăugat Lasconi.

De asemenea, aceasta a menționat că dacă Ilie Bolojan ar decide să candideze, l-ar sprijini activ, nu doar formal:

„Eu l-aș susține pe Ilie Bolojan dacă coaliția l-ar susține pe Ilie Bolojan. Eu l-aș susține și nu doar atât. Aș face campanie, aș vorbi despre candidatul Ilie Bolojan.”

Întrebată cum a fost convinsă de Bolojan să renunțe la propria candidatură, Lasconi a clarificat că, de fapt, ea a fost cea care a încercat să-l convingă pe acesta să intre în cursă.

Dacă Bolojan nu își va depune candidatura, președinta USR a anunțat că va continua lupta electorală:

„Am o responsabilitate pentru atâția colegi care m-au votat la congres cu 97%, am o responsabilitate pentru 1.700.000 oameni care m-au votat. Da, voi lupta în continuare. Aș vrea să fac apel acum și la domnul Ciolacu, și la domnul Bolojan, și la domnul Kelemen Hunor, și la reprezentanții minorităților. Haideți, fraților, să facem pentru țară. Nu e vorba despre orgolii, noi suntem trecători. E vorba de viitorul acestei țări.”

Lasconi a atras atenția și asupra riscului ca Antonescu să piardă în turul al doilea în fața unui candidat izolaționist:

„Toată lumea se gândește și vorbește despre cine o să fie în turul 1, locul 1 și locul 2. Păi eu vreau să vă întreb altceva. Cine o să câștige în turul doi? Riscul ca un Crin Antonescu care se confruntă cu un Georgescu sau cu soția lui sau cu un Puric sau cu un Simion sau cu orice reprezentant al izolaționiștilor este foarte mare. Haideți puțin să ne gândim la țărișoara noastră, nu doar să ne împăunăm că suntem frumoși și deștepți.”

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.