Este al patrulea an consecutiv în care mai mulţi ploieşteni inimoşi de la JCI Prahova derulează înaintea sărbătorilor de iarnă acţiunea denumită „Luminează Crăciunul persoanelor fără adăpost”. De data aceasta 14 voluntari s-au adunat şi au mers aseară la Centrul de noapte pentru persoane fără adăpost din Ploieşti unde au găsit 63 de oameni. Toţi au primit hrană caldă (ciorbă, sarmale, cozonaci), haine, dar şi un pachet cu mâncare pentru astăzi. Ca de obicei, psihologul Claudia Iordache dă tonul şi de fiecare dată îşi găseşte adepţi. De data aceasta s-au implicat: Andreea Podoş Prisnel care a oferit hrana caldă, Ioniţă Florin, Mihai Filoneanu, Florentina Niculae, Anca Chirilă, Sorin Petculescu, Cristina Mazilu, Ştefan Nedelcu, Sabina Burghelea, Cătălin Vasile, Radu Simionescu, Cornelia Mortoiu şi Raluca Dumitru. Chiar dacă nu pare un lucru foarte important, şi voluntarii nu le pot schimba viaţa cu gestul lor, pentru cei ce au primit o masă caldă este mai mult decât atât. Au simţit, măcar pentru o seară, că sunt importanţi pentru cineva.